Mi-aş dori să ştii.

Mi-aş dori să ştii, dragul meu, că sufăr.

Mi-aş dori să ştii că mi-e dor.

Mi-aş dori să ştii că încă mai am pozele cu noi dar m-ar durea îngrozitor să le văd. 

Mi-aş dori să ştii că nu există noapte în care să nu aştept un semn de la tine.

Mi-aş dori să ştii că am plâns şi plâng amintindu-mi de tine, de noi.

Mi-aş dori să ştii că nu sunt deloc puternică şi că am clipe în care mă doare inima.

Mi-aş dori să ştii că e atât de dureros să ştiu că ai fost odată al meu şi că acum nu mai eşti. 

Mi-aş dori să ştii că am jurnalul plin de numele tău. 

Mi-aş dori să ştii că despărţirea noastră a fost cel mai dureros lucru ce mi s-a întâmplat.

Mi-aş dori să ştii că atunci când îmi amintesc de tine sau când ascult o melodie ce îmi aminteşte de noi, plâng, mi se răcesc mâinile şi tremur.

Şi mi-aş dori să ştii, dragul meu, că nu sunt indiferentă precum par. Că în sufletul meu este tristeţe, durere, sentimentul de „te vreau înapoi” şi nicidecum fericire precum mă strădui să-ţi dovedesc că simt. Nu simt nicidecum aşa ceva, pentru că atunci când ajung acasă, pun capul pe pernă şi plâng. Dar chiar de ai şti aceste lucruri, nu schimbă nimic. Chiar de ai afla toate astea, vei zice că exagerez şi că nu mă crezi. Dar să ştii, dragul meu, că indiferent de părerea ta despre mine şi despre aceste lucruri, te iubesc. Te iubesc atât de mult şi mi-e dor.

Și ...

Simt că ar trebui să-ţi scriu. Nu ştiu ce şi nici măcar nu ştiu cum să încep.
Îmi plăcea să vorbim, îmi placea la nebunie să te descopăr, îmi plăcea să ne cunoaştem şi îmi plăcea să stăm împreună şi să vorbim.

Nu ştiam că va fi frumos şi nici că îmi vei umple sufletul cu atâtea sentimente şi amintiri. A fost o relaţie distantă, ne-am întâlnit rar dar chiar şi-aşa, adoram acele întâlniri. Deşi era o dragoste copilărească şi timidă, îmi plăcea să o simt cu tot sufletul meu. Şi nu, nu am ştiut că te iubesc așa de mult până în acea zi în care mi-ai spus că s-a terminat definitiv şi că nu o să mai fim vreodată împreună. Ce am făcut? Am pus căştile în urechi şi am dat drumul tare la muzică. Nu era posibil. Tu nu aveai cum să te desparţi de mine, tu glumeai. Verificam telefonul des şi eram încrezătoare sperând la acel mesaj „scuze, dar nu vreau să ne despărţim.” Nu voiam să vorbesc cu nimeni şi nici să aud despre cineva sau ceva. Îmi doream, pur şi simplu, un semn din partea ta. Şi el întârzia să apară. Şi da, atunci am conştientizat că nu a fost simpla plăcere pe care am simţit-o la început faţă de tine. Au fost fluturii aia în stomac, a fost gândul de a nu te pierde, a fost nerăbdarea cu care aşteptam orice întâlnire, orice mesaj, orice „te iubesc” şi apoi acel zbucium şi fior al sufletului care îmi spuneau că el trebuie să sosească din minut în minut şi că nimic nu s-a întâmplat. 
Dar n-a fost aşa. Au trecut aproape două luni și nimic nu s-a schimbat. Mai vorbim, dar rar, şi oricum lucruri neadevărate, nicidecum lucruri frumoase sau regrete.
Ştii... Îmi aduc aminte când îţi trimiteam zeci de mesaje, spunându-ţi că-mi lipsești, că mi-e dor. Iar tu nici măcar nu îmi vorbeai, dar cu toate astea, eu continuam. Eu urlam, eu plângeam, eu te voiam cu toata fiinţa mea înapoi.
În ciuda faptului că m-ai lăsat atunci când aveam cea mai mare nevoie de tine, că acum nu îţi pasă, eu te iubesc. Şi chiar de nu îţi trimit nimic şi par indiferentă, sufletul meu urlă de durere şi eu nu te pot uita. 
Visez şi-acum că îmi eşti alături, că mă îmbrăţisezi. E ceea ce am nevoie. Am nevoie de tine, de noi, de îmbrăţisarea ta şi sărutul tău.
N-a fost doar o dragoste copilărească. A fost o dragoste pură, a fost o dragoste simţită, a fost o dragoste pierdută, o dragoste invincibilă, supraumană, nemărginită. A fost dragostea noastră. Şi încă sunt pierdută printre vise, printre amintirile noastre, încă ai o prezenţă fantomatică în sufletul meu pe care oricât aş încerca să o înving nu pot. E prea puternică iar eu sunt prea slabă. Şi cu toate astea, eu încă stau pe banca noastra şi te aştept. Încă verific telefonul sperând că am un mesaj de la tine şi oricât aş încerca să iubesc pe altcineva, mi-e imposibil. Tu ai devenit gândul cu care adorm şi cu care mă trezesc în fiecare dimineaţă şi deşi ştiu că nu voi avea niciodată curajul necesar să-ţi spun toate astea şi că tu nu ai habar ce simt şi cât sufăr din cauza ta, vreau să ştii că am scris aceste lucruri cu lacrimi în ochi, că dorul de tine e necruţător şi că deşi eşti o iubire pierdută, vei rămâne în sufletul meu.
 Cu drag, cea care te-a iubit, te iubeşte si te va iubi.

(Sursa: https://www.facebook.com/incailmaiiubesti)